Paris I

Dupa o lene seculară care m-a ţinut cam 4 luni, încep publicarea aventurii pariziene, desfaşurată în august 2008.

Parisul, fratele mai mare al capitalei noastre, Oraşul Luminilor... Un oraş care a exercitat o atracţie foarte mare asupra mea de mic, îndeosebi datorită multelor romane de capă şi spadă citite. Michel Zevaco, Alexandre Dumas, Paul Feval şi alţi câţiva autori mi-au creat o mare dorinţă de a vizita această minunată capitală europeană, dorinţă care a rămas nesatisfăcută până în luna august a acestui an.

Recunosc că un mare punct de atracţie pentru mine l-a constituit şi parcul DisneyLand, aflat în apropiere, dar despre acesta într-un episod viitor.

Câteva cuvinte şi despre istoria oraşului: a fost întemeiat de un trib galic, parisii, însă iniţial a fost numit Luteţia (loc mlăştinos), fiind redenumit ulterior Paris.

Oraşul a fost sub ocupaţie romană în perioada 52 î.Hr. – 508 d.Hr. când a devenit, sub conducerea lui Clovis I, capitala dinastiei Merovingiene a frâncilor.

Reşedinţa regală s-a mutat la Versailles sub domnia Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea (1643-1715).

Căderea Bastiliei (14 iulie 1789) marchează Revoluţia Franceză şi Ziua Franţei.

Cel mai cunoscut simbol al Parisului şi al Franţei, Turnul Eiffel, a fost construit în anul 1889 de către arhitectul cu acelaşi nume.

Ultima ocupaţie a Parisului datează din 13 iunie 1940, când trupele naziste au călcat pe asfaltul parizian, la numai 5 săptamâni după începerea Bătaliei Franţei. Oraşul a rămas sub ocupaţie nazistă până la eliberarea sa, în august 1944, dar nu a avut prea mult de suferit, din ordinele lui Adolf Hitler.

Booon, destulă istorie până acum, mai vine niţică si după :)

Am aterizat pe Charles de Gaulle, după un zbor cu Air France (nu sunt chiar atât de buni precum pilotii nostri, dar se descurcă) şi am început călătoria spre oraş. Surpriză, au RER (un fel de tren-metrou) care duce de la aeroport direct în centru, şi cam oriunde vrei să ajungi. Şi mai au şi hărţi atât de bine făcute, încât trebuie să fii cu adevărat idiot să nu ajungi unde doreşti (m-am apropiat de această stare de perfecţiune, veţi vedea).

Ţinta imediată a călătoriei era hotelul Etap din Issy Les Moulineaux, a cărui poză o vedeţi dedesubt. Hotelul e cel din spatele răţoiului (Donnie împreună cu prietenii săi vor avea şi ei câteva episoade dedicate).Hotelul foarte ok, aveam tramvaiul la 2 paşi de el, RER-ul la 5 min de mers pe jos, metroul la 10 minute de mers pe jos, practic puteam ajunge în orice direcţie în Paris destul de rapid. Camerele erau destul de mici, dar curate, cu baie în cameră, şi la 48 de euro (parcă) pe noapte, era un chilipir. A, şi aveau şi câte 3 locuri în cameră. Plus că făceai rezervarea pe net şi plăteai abia când ajungeai la recepţie.

Totul ok, am ajuns la hotel, ne-am cazat, ne-am schimbat şi hai să pornim în aventura pariziană. Punctul de pornire? Evident, metroul:
Ţinta? Palatul Versailles cu ale sale grădini şi al său Trianon. Şi aici intervine apropierea de perfecţiune de care vă ziceam: al vostru deştept, cu harta în mână, vede staţia de metrou Porte de Versailles, care era la vreo 2-3 staţii de unde ne aflam. Ok, trupe comanda la mine, cu pas de marş înainte. Ajungem acolo, coborâm frumos, ieşim de la metrou şi începem să ne uităm stânga, să ne uităm dreapta, să ne uităm în sus, să ne uităm în jos... Al naibii palat, nu se arăta şi pace (era şi cam greu să fie în centrul Parisului câtamai palatul cu imensitatea de grădini, dar na, te pui cu Domnul Ştie Tot?). Într-un final, deşi, în ciuda evidenţei, nu eram total convins că nu e pe acolo, mă duc să întreb nişte poliţişti care erau pe acolo prin zonă: "Nu vă supăraţi, Versailles, aveţi idee pe unde vine?" Ăia se uită la mine cam cum v-aţi uita voi la o turmă de văcuţe mov prin Bucegi, şi îmi răspund senini, că vine cam pe unde suntem noi, adicătelea cum ar zice GePeSe-ul meu: "aţi ajuns la destinaţie". A fost rândul meu să mă uit la ei ca la nişte oameni verzulii cu 2 degete la mână şi să îi întreb: "bine, bine, dacă am ajuns la destinaţie, unde puii mei e castelul ăla mare?" Ei: "huh? ce castel?" "Ăla cu grădinile, cu Trianonul, etc"... Aaaaaaa... am auzit cum le-a picat fisa în tonomat şi aproape că am orbit de strălucirea becurilor care li se aprinseseră deasupra capetelor. După momentul de iluminare, au început să îmi explice cam cum i-ar fi explicat unuia care se prezenta Napoleon Bonaparte, cum se ajunge acolo (mai aveam de schimbat cam 2 mijloace de transport în comun, şi vreo 45 de minute până la destinaţie). Le-am mulţumit frumos pentru explicaţii şi pentru că nu m-au legat şi am zbughit-o spre ţintă.

Am aterizat acolo, după câteva staţii cu tramvaiul şi câteva mai multe cu RER-ul. Am coborât în gară, şi am ieşit spre palat. După ceva orbecaială, am descoperit un monument închinat eroilor morţi pentru patrie şi ceva care aducea cu un castelaş de pe la noi, în faţa căruia flutura mândru steagul Franţei:
Numai că părea cam micuţ să fie ţinta călătoriei, şi atunci mi-am luat iarăşi inima în dinţi şi am întrebat o bătrânică care părea de treabă dacă ştie cumva pe unde se află pălăţelul de la Versailles. Inutil să vă spun ce privire am primit şi din partea ei, când mi-a arătat în stânga mea o chestie imensă, care semăna cu un palat şi spre care se duceau puhoaie de oameni: "Uite-ţi maică palatul, dar du-te pe la un oftalmolog, că ai orbul gainilor". Am pus capul în pământ, am mulţumit politicos şi am zbughit-o spre palat.

Pauză de istorie:

In 1623, Ludovic al XIII-lea, tatăl Regelui Soare, a construit la Versailles un mic castel de vânătoare, care i-a plăcut atât de mult încât s-a apucat sa îl măreasca. Din 1661, tânărul Ludovic al XIV-lea, şi-a pus arhitectul său la treabă pentru a mări palatul.

Din 1682 devine reşedinţa Regilor Franţei, înlocuind Luvrul în această postură.

Celebrele sale grădini au fost construite de către Andre LeNotre, sub atenta oblăduire a aceluiaşi Rege Soare.

Trianonul era numele satului pe care Regele Soare l-a cumpărat şi apoi demolat (sună cunoscut?) pentru a construi pe locul său un palat.

Versaille-ul este recunoscut în întreaga lume pentru celebra sa sală a oglinzilor, care a fost ceva timp în restaurare, dar care, din fericire, era vizitabilă când am fost pe acolo.

Vă las în continuare să vă delectati (sper eu) cu câteva poze din castel şi din împrejurimi:

Curtea interioară
Poarta2 dintre statuile care împodobeau curtea de la intrare:

Trecem pentru o perioadă la interior, unde vom vedea statui, oglinzi, ferestre, coloane, paturi în care au dormit regi, regine şi amante, scaune pe care au stat membri ai familiei regale, nobili, iluştri oameni ai vremurilor acelea, conţi, contese, marchizi, marchize...

Dualitate

Vă rog, luaţi loc

În aşteptarea regelui

Un mic nappy, în patul metresei...
Pe aici a fugit Marie-Antoinette in timpul RevolutieiUrmătoarele 2 poze îmi creează impresia de drum spre vizuina iepurelui din povestea lui Alice Continuăm drumul spre bârlog, suntem aproape... deşi nu cred că vom ajunge acolo

Allons enfants de la PatrieO privire furişată spre grădini... Norii ăia nu pot prevesti decât vreme bună, nu?Ceva în genul vremii pe care o aveau şi aştia mici de pe tavan, nu? (observaţi, vă rog, optimismul debordand)Celebra Sală a Oglinzilor. Din păcate, din cauza liniştii si a lipsei de oameni din sală (după cum puteţi remarca şi din poză), fotografiatul a fost ceva mult prea uşor ca să iasă şi ca lumeaTavanul aceleiaşi SăliDormitorul Regelui Soare, Ludovic al XIV-lea. Din păcate, era niţel ieşit si nu am putut să îl prind şi pe el în poză.O coloană care mie îmi face impresia că ar fi egipteană, dar nu am reuşit sa găsesc ceva despre ea pe net la ora asta, aşa ca dacă îi ştiţi povestea, sau dacă nu e egipteană, vă rog, interveniţi în poveste. Mulţumesc anticipat.O vedere a Palatului dinspre gradiniŞi una înspre grădini şi TrianonUna dintre fântânile din gradina palatuluiO femeie cam necuviincioasă pentru cerinţele vremii sale. Chiar aşa, să ne arate degetul?Şi o ultimă privire aruncată Castelului de la Versailles, din preajma amfiteatruluiCam atât cu Castelul, dar nu şi cu prima zi. Urmează in curând câteva imagini de la Turnulică (a lu' nenea Gustave).

Ceau ceau si Crăciun Fericit